Countries that have been under communism for so many years can’t expect an overnight change. Looking at today’s unrest in the Middle East and keeping in mind the Romania’s development after 1989, I can say that one should never expect change and democracy from rulers that were formed during the regime. Intentionally or not, they will still stick to the values and principles of the old times and these will become barriers in the democratic development process.
As Mubarak is not a central figure anymore, the traces of the old regime are still there. Still, no matter how much we wish, the change will never come overnight. The Egyptians achieved their right to freedom, their right to democracy, but it is still a long way to go until the rights will become practice. And one of the main reasons is easily explained: the army was under Mubarak’s power for so many years and the people that govern the country today are taught and formed during the regime.
Sunday, February 27, 2011
Friday, February 18, 2011
My first poem in Arabic...
ازدواجية
تلك الشجرة ليست قديمة
انها متعب فقط...
أوراق عديدة...
فلا عجب من فروع لها فارغة.
الرجل ليست كبير السن ذلك
آلام,
سعادة,
دموع...
فلا عجب أن التجاعيد على وجهه.
إذا كنت ننظر إليهما من وراء الأفق
الشجرة والرجل
كنتما واحدة ونفس.
فهما ليستما قديمان
انهما متعبان فقط...
Dualitate
Copacul acela nu e batran,
E doar obosit…
Au trecut atatia ani,
Atatea frunze…
Nici nu te mai miri de crengile lui goale.
Omul acela nu e batran,
E doar obosit…
Au trecut atatia ani,
Atatea dureri,
Atatea bucurii,
Atatea lacrimi,
Nici nu te mai miri de ridurile ce-i brazdeaza fata.
Copacul si omul,
Sunt una si aceeasi fiinta,
Daca-i privesti de dincolo de infinit.
Ei nu sunt batrani,
Sunt doar obositi…
Ikilik
O agac yasli degil
Sadece yorgun…
O kadar yil,
O kadar yaprak gordu…
Onun bos kollarina
Sasmana bile gerek yok.
O adam yasli degil,
Sadece yorgun…
O kadar yil,
O kadar aci,
O kadar sevinc,
O kadar gozyasi gordu…
Yuzundeki kirisiklara
Sasmana bile gerek yok.
Sonsuzlugun otesinden onlara baksa,
Agac ve Insan
Ayni ve tek varliktirlar.
Onlar yasli degil,
Sadece yorgun…
Duality
That tree isn’t old,
Just tired…
So many years,
So many leaves have passed…
No need to wonder
Of its empty branches.
That man isn’t old,
Just tired…
So many years,
Pains,
Gaieties,
Tears… He has seen them all…
No need to wonder
Of the wrinkles on his face.
The tree and the man
Are one and the same
If you look at them from behind the universe…
They are not old,
Just tired…
The story after - versiunea in Lb. Romana
Si acum, povestea de dupa…
“It was the best of times; it was the worst of times.” - Charles Dickens “A tale of two cities”
Revolte, criza, lupte, arme, razboi, ironie, agonie, teama, persuasiune si manipulare, totul a lovit si s-a dispersat precum un lant de Domino sau precum “o furtuna perfecta” - Hillary Clinton.
Valul de proteste care s-a pornit in Tunisia pe 17 Decembrie, a continuat in alte parti ale Orientului Mijlociu, cu intensitate ridicata in Algeria si Libia. Egiptul a fost lovit mai tarziu, iar raspunsuri s-au auzit si in alte regiuni precum Iordania, Iemen, Liban. Conform analistilor politici, nimic din ceea ce se intampla nu este surprinzator. Toate aceste tari impartasesc caracteristici fundamentale precum saracia, agravata de criza economica, si regimuri autoritare mai mult sau mai putin brutale care detin monopolul asupra resurselor tarii.
Presedintele Mubarak a fost in ultimii 30 de ani atat o figura centrala in Orientul Mijlociu, cat si un aliat-cheie al Occidentului. Avand in vedere ca Egiptul este una dintre cele doua tari care au incheiat acorduri de pace cu Israelul, Mubarak este cunoscut ca singurul lider arab ce se bucura de toata increderea evreilor. Frica lor cea mai mare este ca fara el, pacea rece- dar rezistenta- cu Egiptul ar putea fi in pericol. Nimic gresit, tinand cont de popularitatea de care se bucura Fratii Musulmani mai ales acum. Este cert insa ca renuntarea la functia de presedinte a lui Mubarak poate deschide un fel de Cutie a Pandorei si nu numai Israelul isi face griji pentru ce va urma.
Orientul Mijlociu este intr-o continua schimbare… un adevar general valabil. Dar in spatele lui se ascund multe intrebari cheie:
Cat de favorabila este aceasta schimbare in contextual politic actual? In ce directie se indreapta tarile Orientului Mijlociu? Vom fi oare martori la transformarea Egiptului dupa modelul Iranului sau Turciei ? Ce se va intampla cu celelelalte tari din regiune precum Iordania, Liban, Siria, Irak, Iemen, Libia, Bahrain? Si care vor fi urmatoarele etape in nesfarsitul conflict dintre Israel si Palestina?
Cu toate acestea, in ultimele saptamani am avut sansa de a fi martori la puterea poporului, puterea vointei, puterea exemplului si, cu siguranta, puterea unitatii. Astfel am avut dovada certa ca masele sunt aduse impreuna de catre un ideal comun, nu neaparat de catre un lider.
Asadar, ii felicit pe cetatenii Egiptului pentru ce au reusit si am incredere ca vor continua sa lupte pentru drepturile si libertatea lor. Egiptenii se pregatesc acum pentru toate schimbarile ce se vor petrece in urmatoarele luni. Ramane de vazut daca aceste schimbari pe care ei si le-au dorit vor deveni realitate. Aceasta numai timpul o poate spune.
Iar eu imi rezerv dreptul de a considera acesta doar un prim pas, lupta adevarata fiind abia la inceput…
In acelasi timp, am un respect deosebit pentur munca jurnalistilor care au riscat totul pentru a ne prezenta realitatea de acolo, indiferent cat de greu, periculos sau chiar imposibil ar fi putut fi. Ei au jucat cu siguranta unul dintre cele mai importante roluri alaturi de egiptenii adunati in Tahrir Square. Este insa rusinos ca in lumea anului 2011, libertatea de opinie este inca barata, iar jurnalistii sunt inchisi, batuti si chiar omorati doar pentru ca isi fac meseria.
Iar de aici inainte, cred ca numai timpul ne poate spune restul povestii despre Orientul Mijlociu de astazi…
“It was the best of times; it was the worst of times.” - Charles Dickens “A tale of two cities”
Revolte, criza, lupte, arme, razboi, ironie, agonie, teama, persuasiune si manipulare, totul a lovit si s-a dispersat precum un lant de Domino sau precum “o furtuna perfecta” - Hillary Clinton.
Valul de proteste care s-a pornit in Tunisia pe 17 Decembrie, a continuat in alte parti ale Orientului Mijlociu, cu intensitate ridicata in Algeria si Libia. Egiptul a fost lovit mai tarziu, iar raspunsuri s-au auzit si in alte regiuni precum Iordania, Iemen, Liban. Conform analistilor politici, nimic din ceea ce se intampla nu este surprinzator. Toate aceste tari impartasesc caracteristici fundamentale precum saracia, agravata de criza economica, si regimuri autoritare mai mult sau mai putin brutale care detin monopolul asupra resurselor tarii.
Presedintele Mubarak a fost in ultimii 30 de ani atat o figura centrala in Orientul Mijlociu, cat si un aliat-cheie al Occidentului. Avand in vedere ca Egiptul este una dintre cele doua tari care au incheiat acorduri de pace cu Israelul, Mubarak este cunoscut ca singurul lider arab ce se bucura de toata increderea evreilor. Frica lor cea mai mare este ca fara el, pacea rece- dar rezistenta- cu Egiptul ar putea fi in pericol. Nimic gresit, tinand cont de popularitatea de care se bucura Fratii Musulmani mai ales acum. Este cert insa ca renuntarea la functia de presedinte a lui Mubarak poate deschide un fel de Cutie a Pandorei si nu numai Israelul isi face griji pentru ce va urma.
Orientul Mijlociu este intr-o continua schimbare… un adevar general valabil. Dar in spatele lui se ascund multe intrebari cheie:
Cat de favorabila este aceasta schimbare in contextual politic actual? In ce directie se indreapta tarile Orientului Mijlociu? Vom fi oare martori la transformarea Egiptului dupa modelul Iranului sau Turciei ? Ce se va intampla cu celelelalte tari din regiune precum Iordania, Liban, Siria, Irak, Iemen, Libia, Bahrain? Si care vor fi urmatoarele etape in nesfarsitul conflict dintre Israel si Palestina?
Cu toate acestea, in ultimele saptamani am avut sansa de a fi martori la puterea poporului, puterea vointei, puterea exemplului si, cu siguranta, puterea unitatii. Astfel am avut dovada certa ca masele sunt aduse impreuna de catre un ideal comun, nu neaparat de catre un lider.
Asadar, ii felicit pe cetatenii Egiptului pentru ce au reusit si am incredere ca vor continua sa lupte pentru drepturile si libertatea lor. Egiptenii se pregatesc acum pentru toate schimbarile ce se vor petrece in urmatoarele luni. Ramane de vazut daca aceste schimbari pe care ei si le-au dorit vor deveni realitate. Aceasta numai timpul o poate spune.
Iar eu imi rezerv dreptul de a considera acesta doar un prim pas, lupta adevarata fiind abia la inceput…
In acelasi timp, am un respect deosebit pentur munca jurnalistilor care au riscat totul pentru a ne prezenta realitatea de acolo, indiferent cat de greu, periculos sau chiar imposibil ar fi putut fi. Ei au jucat cu siguranta unul dintre cele mai importante roluri alaturi de egiptenii adunati in Tahrir Square. Este insa rusinos ca in lumea anului 2011, libertatea de opinie este inca barata, iar jurnalistii sunt inchisi, batuti si chiar omorati doar pentru ca isi fac meseria.
Iar de aici inainte, cred ca numai timpul ne poate spune restul povestii despre Orientul Mijlociu de astazi…
Wednesday, February 16, 2011
Egipt - Versiunea in Lb. Romana
Dupa ultima mea postare, cineva m-a intrebat pentru cine scriu. Raspunsul meu este un proverb chinezesc:
“Daca arcasul tinteste doar pentru placerea de a atinge tinta, atunci isi foloseste cu adevarat talentul. Cand tinteste pentru scor, mana ii tremura si respiratia ii este ingreunata. Cand tinteste pentru un premiu in aur, devine nebun si orb. Nu talentul sau a scazut, doar viziunea asupra tintei l-a schimbat.”
Asadar, nu scriu pentru cineva. Daca as face-o, atunci as pierde acest dar divin – viziunea asupra tintei m-ar schimba. Scriu avand convingerea ca aceasta este propria mea expresie a divinitatii si a vointei Sale. Scriu pentru ca sunt constienta de puterea extraordinara a cuvantului, caci El este inceputul.
Iar acum scriu pentru ca acesta este modul meu de a fi alaturi de cei ce sunt pe strazile Egiptului, aratand curaj, patriotism, unitate. Ei dovedesc ca “individul este cel ce conteaza” (St. Teresa de la Avila), nu regimul sau figurile politice.
“Suntem aici ca egipteni, nu ca judecatori.” Acestea sunt cuvintele unui judecator egiptean ce s-a alaturat astazi protestantilor. Declaratia sa a fost urmata de cea a unui doctor, martor la uciderea prietenilor lui, partasi alaturi de el la protest. Indurereat, gaseste insa puterea de a spune ca soldatii nu vor trage in oameni, pentru ca si ei sunt tot egipteni, si sunt in slujba tarii, nu a unei singure persone, isi iubesc patria si cetatenii ei. Cu totii au asadar acelasi scop, aceasi tinta, exprimata extrem de simplu si expresiv: “ Suntem cu totii egipteni!”
Scriam despre puterea cuvantului… Cata incaractura emotionala, cata putere si cat adevar se regasesc in aceste cuvinte: “”Suntem cu totii egipteni!” Acesta este adevaratul simbol al unitatii.
In postarea anterioara vorbeam despre sentimentul lipsei de putere al arabilor, citandu-l pe regretatul jurnalist Samir Kassir. Acum sentimentul acela s-a transformat intr-o lectie incredibila de curaj si nu pot spune decat ca sunt mandra sa fiu martora la aceasta istorie in timp real. Cu atat mai mult cu cat nu a fost nici macar nevoie de ceea ce noi numim indispensabila tehnologie: internet, telefon mobil, media. In fapt, programele de socializare precum Facebook, Twitter, Skype, You Tube au fost barate inca de la inceputul saptamanii, iar internetul si retelele de telefonie mobila au cazut vineri dimineata. Dar nimeni si nimic nu-I poate opri pe oameni sa se adune pentru Iaum al-Juma, mai ales intr-o tara preponderant musulmana. (Iaum al-Juma este, in traducere, Ziua Adunarii, ziua in care musulmanii se aduna si se roaga impreuna in moschee)
Cu siguranta, nu este nimic pozitiv in razboaie, lupte, conflicte, revolutii, arme, atacuri. Dar toate acestea fac parte din natura noastra umana. Si, totdata, oricat de greu ar fi de acceptat si ele sunt un mod de a marca o evolutie…sau, mai bine spus, un mod de a evolua. Dar totul sta in puterea noastra de a ne controla frica sau curajul, inversunarea, furia, dorinta de putere si comanda.
La 13 ani, scriam pe prima pagina a primei mele carti:
“Dumnezeu ne da putere sa mergem mai departe, pentru ca noi sa mai facem un pas. Dumnezeu ne daruieste un gand bun, pentru ca noi sa mai talmacim o vorba. Dumnezeu ne sadeste in suflet speranta, pentru ca noi sa visam. Dumnezeu a trimis pe pamant o noua lege – legea iubirii!”
Si acum totul sta din nou in mainele noastre…
Subscribe to:
Posts (Atom)