Si acum, povestea de dupa…
“It was the best of times; it was the worst of times.” - Charles Dickens “A tale of two cities”
Revolte, criza, lupte, arme, razboi, ironie, agonie, teama, persuasiune si manipulare, totul a lovit si s-a dispersat precum un lant de Domino sau precum “o furtuna perfecta” - Hillary Clinton.
Valul de proteste care s-a pornit in Tunisia pe 17 Decembrie, a continuat in alte parti ale Orientului Mijlociu, cu intensitate ridicata in Algeria si Libia. Egiptul a fost lovit mai tarziu, iar raspunsuri s-au auzit si in alte regiuni precum Iordania, Iemen, Liban. Conform analistilor politici, nimic din ceea ce se intampla nu este surprinzator. Toate aceste tari impartasesc caracteristici fundamentale precum saracia, agravata de criza economica, si regimuri autoritare mai mult sau mai putin brutale care detin monopolul asupra resurselor tarii.
Presedintele Mubarak a fost in ultimii 30 de ani atat o figura centrala in Orientul Mijlociu, cat si un aliat-cheie al Occidentului. Avand in vedere ca Egiptul este una dintre cele doua tari care au incheiat acorduri de pace cu Israelul, Mubarak este cunoscut ca singurul lider arab ce se bucura de toata increderea evreilor. Frica lor cea mai mare este ca fara el, pacea rece- dar rezistenta- cu Egiptul ar putea fi in pericol. Nimic gresit, tinand cont de popularitatea de care se bucura Fratii Musulmani mai ales acum. Este cert insa ca renuntarea la functia de presedinte a lui Mubarak poate deschide un fel de Cutie a Pandorei si nu numai Israelul isi face griji pentru ce va urma.
Orientul Mijlociu este intr-o continua schimbare… un adevar general valabil. Dar in spatele lui se ascund multe intrebari cheie:
Cat de favorabila este aceasta schimbare in contextual politic actual? In ce directie se indreapta tarile Orientului Mijlociu? Vom fi oare martori la transformarea Egiptului dupa modelul Iranului sau Turciei ? Ce se va intampla cu celelelalte tari din regiune precum Iordania, Liban, Siria, Irak, Iemen, Libia, Bahrain? Si care vor fi urmatoarele etape in nesfarsitul conflict dintre Israel si Palestina?
Cu toate acestea, in ultimele saptamani am avut sansa de a fi martori la puterea poporului, puterea vointei, puterea exemplului si, cu siguranta, puterea unitatii. Astfel am avut dovada certa ca masele sunt aduse impreuna de catre un ideal comun, nu neaparat de catre un lider.
Asadar, ii felicit pe cetatenii Egiptului pentru ce au reusit si am incredere ca vor continua sa lupte pentru drepturile si libertatea lor. Egiptenii se pregatesc acum pentru toate schimbarile ce se vor petrece in urmatoarele luni. Ramane de vazut daca aceste schimbari pe care ei si le-au dorit vor deveni realitate. Aceasta numai timpul o poate spune.
Iar eu imi rezerv dreptul de a considera acesta doar un prim pas, lupta adevarata fiind abia la inceput…
In acelasi timp, am un respect deosebit pentur munca jurnalistilor care au riscat totul pentru a ne prezenta realitatea de acolo, indiferent cat de greu, periculos sau chiar imposibil ar fi putut fi. Ei au jucat cu siguranta unul dintre cele mai importante roluri alaturi de egiptenii adunati in Tahrir Square. Este insa rusinos ca in lumea anului 2011, libertatea de opinie este inca barata, iar jurnalistii sunt inchisi, batuti si chiar omorati doar pentru ca isi fac meseria.
Iar de aici inainte, cred ca numai timpul ne poate spune restul povestii despre Orientul Mijlociu de astazi…
No comments:
Post a Comment