Din cauza lipsei de timp si a conexiunii instabile la internet (nu pot spune cu exactitate care ma afecteaza mai puternic) nu mi-am mai putut posta gandurile pe blog pentru o lunga perioada de timp. Si am sentimental unei imense pierderi, mai ales cand se succed evenimente, trairi si experiente extraordinare.
Asadar, astazi mi-am propus ca nicio saptamana sa nu mai treaca fara ca cel putin un articol sa fie publicat.
Aparent nimic mai mult decat o zi de vineri obisnuita… In timp ce-mi savurez cafeaua intr-o cafenea rusinos de occidentala de aici, din Damasc, am sansa sa ma gandesc la saptamana ce se sfarseste. Nu resimt nostalgia stilului de viata european si nici nu sunt aici pentru mediul international sau pentru compilatia de melodii de pe fundal. Sunt aici pentru savoarea extraordinara a cafelei indulcita cu miere si pentru bautura orientului: Polo – limonada cu menta. Totodata, am sperat ca voi reusi sa ma conectez si la internet, dar nu am avut noroc. Mi-au raspuns zambind: “Nu e internet in Egipt, trebuie sa fim solidari.” M-am resemnat in fata noului meu Notebook, scriind aceste randuri si reflectand asupra cascadei de evenimente din ultimele zile.
“…trasaturile istorice cele mai importante ale Orientului Mijlociu nu sunt marginalitate si simplitatea, ci centralitatea si diversitatea.” (Politics and Change in the Middle East: Sources of Conflict and Accommodation, Roy R. Andersen, Robert F. Seibert, Jon G. Wagner)
Mi-am amintit de acest citat in timp ce urmaream stirile de pe canalul Al Jazeera si il consider simbolul perfect al evenimentelor din aceasta saptamana. Inca de la inceputul sederii mele in Siria am realizat ca totul are o importanta si un impact diferit atunci cand traiesti aici, atunci cand poti lua pulsul evenimentelor din discutiile in soapta de la fiecare colt de strada, dialoguri scurte, dar extrem de incarcate de insemnamant. Si nu este necesara o extraordinara cunoastere a limbii arabe sau, mai exact, a dialectului sirian, pentru a intelege ceea ce se spune. Ai nevoie doar de o inima si o minte deschisa.
Negocieri secrete privind soarta Palestinei, revolte in Tunisia, Liban, Egipt si Iemen, inundatii fara precedent in Arabia Saudita, lansarea noului film turcesc “Valea Lupilor – Palestina”, atac terorist in aeroportul din Moscova, totul se petrece atat de repede incat nu ai sansa sa constientizezi cu adevarat anvergura evenimentelor. Poti urmari 24/24 dezbateriile nesfarsite dintre diversi lideri ai Orientului Mijlociu, motivandu-si propriile actiuni si declaratii, aratand cu degetul si invinovatind intotdeauna cand subiectul nu mai este atat de comfortabil. Si din cand in cand stiri de ultima ora dau nastere la noi si noi controverse, declaratii, dezbateri incoerente. Incoerente pentru ca nimeni nu poate avea acces niciodata la imaginea completa asupra a ceea ce se intampla. Din pacate chiar si ochiului de vultur ii sunt ascunse cele mai adanci secrete in intunericul din inima padurii.
Insa, ultima saptamana a dovedit din nou ca cei lipsiti de vina sunt sacrificati pentru “o singura lege si o singura arma” (imi permit aici sa citez un lider Palestinian in timpul negocierilor secrete cu Israelul) , si inca cei saraci, tineri, simpli, idealisti ies in strada luptand pentru ceva ce noi consideram a ni se cuvine – democratie.
Inainte de asasinarea sa in 2005, Samir Kassir, unul dintre cei mai cunoscuti jurnalisti si istorici libanezi, de origine palestiniana, scrie in cartea sa “A fi Arab”:
“Cetatenii arabi sunt bantuiti de sentimentul lipsei de putere, inflamat in permanenta, fiind unul dintre manifestarile malariei lor. Lipsa de putere pentru a fi ceea ce crezi ca trebuie sa fi. Lipsa de putere pentru a actiona sa iti afirmi existenta, chiar si teoretic, in fata Celuilalt care iti neaga dreptul de a exista, te dezbina si isi reafirma dominatia asupra ta. Lipsa de putere pentru a suprima sentimentul ca nu esti mai mult decat un pion singuratic pe tabla de sah globala chiar daca jocul se joaca in gradina ta.”
Mi-e teama ca evenimentele din aceste zile confirma, dar, in acelasi timp, paradoxal, contrazic vorbele lui Samir. Din punctul meu de vedere, din propria cunoasterea inca nu de ajuns a Orientului Mijlociu, cred ca arabii au puterea de a schimba tot ceea ce necesita schimbare, au puterea de a-si atinge telul, dar reusita poate veni numai din unitate. Cu cat sunt mai uniti, cu atat impactul actiunilor lor va fi mai puternic. Ca atare, am incredere ca puterea de a fi uniti a cetatenilor arabi face parte din insasi natura lor, din pasiunea lor comuna pentru libertate, pentru tara, pentru propriile drepturi.
Nascuta la un an dupa dupa revolutia din 1989, am crescut cu povestile tinerilor ce s-au sacrificat in acele sangeroase zile de Decembrie pentru un viitor mai bun al tarii lor. In consecinta, intensitatea la care percep evenimentele curente este cu totul alta. Si cu siguranta este amplificata de existenta unui grup de prieteni extraordinari din toate aceste tari si de sentimentul de solidaritate cu ei. Tragedia lor devine, inevitabil, tragedia mea si a oricui gandeste si vede mai departe de granitele tarii. In mai putin de o secunda, toate preocuparile minore ale tinerilor de varsta mea din Romania nu au nicio insemnatate in comparatie cu adevarata realitate de aici. Este o dulce si dureroasa constientizare ce ma face sa vad totul cu alti ochi decat ochii ignoranti ai occidentului.
In incheiere, consider potrivit sa citez un proverb arab de o mare insemnatate: “Am trei prieteni si trei dusmani. Prietenii mei sunt: prietenul meu, prietenul prietenului meu si dusmanul dusmanului meu. Dusmanii mei sunt: dusmanul meu, prietenul dusmanului meu si dusmanul prietenului meu.”
Acum imi pun la loc in jurul gatului esarfa palestiniana, parasesc internet café-ul sau, cum I se spune aici المقهى , si pasesc spre casa multumindu-I Domnului pentru toate lucrurile incredibile din viata mea. Cu siguranta, acum sunt mult mai constienta de valoarea unei noi zile, si ma rog Lui pentru pace, liniste si dreptate in lumea noastra. Dumnezeu a fost intotdeauna doar Unul, numai perspectivele noastre sunt diferite.
